9 mai - Ediție specială

Bună dimineața, 

Citiți o ediție specială Misreport, pe care am decis să o punem cap la cap ca un ghid explicativ și un exercițiu de contextualizare.

Veți vedea astăzi multe imagini și mesaje de la parada pe care Kremlinul a organizat-o pentru a sărbători ziua de 9 mai, când, în 1945, Germania Nazistă a capitulat în fața forțelor sovietice.

Am vrut să punctăm istoria acestei paradei militare, sensul pe care îl are ea astăzi pentru Vladimir Putin, dar și ce putem înțelege din eventualele mesaje pe care liderul de la Kremlin le-ar putea transmite. 

L-am rugat pe istoricul Cosmin Popa, cercetător ştiinţific al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga“ și specialist în istoria URSS și a Federației Ruse, să explice toate aceste detalii, într-un interviu, pe care îl puteți citi mai jos.

Cosmin Popa: Cred că ar trebui să spunem că ne simțim cu toții ca niște psihiatri care încearcă să ghicească lumea unui schizofrenic, s-o ordoneze. Deși ea e foarte ordonată, în logica ei interioară. Spun asta pentru că până acum nu exista un astfel de interes pentru ceremoniile organizate în Rusia de 9 mai. 

Dar, încercând să punem lucrurile în ordine, cred că trebuie să începem cu o definiție: și asta ar fi că parada de 9 mai și al Doilea Război Mondial, în felul în care e el prezentat astăzi de către propaganda putinistă, reprezintă mitul fondator al Rusiei, ca mare putere, în viziunea lui Putin. 

Ceea ce a făcut Rusia începând cu 2008, atunci când parada a început să fie organizată în Piața Roșie, reprezintă, înainte de toate, o declarație politică.

Pentru Putin, meritul celui de-al Doilea Război Mondial, apogeul URSS ca mare putere, ca superputere, reprezintă culminația politicii rusești, așa cum o vede astăzi Putin. În realitate, relația URSS cu această paradă a fost una destul de complexă. 

În primul rând, la originea mitologiei sovietice stătea 7 noiembrie, și nu 9 mai. Aniversarea Revoluției bolșevice reprezenta momentul în care URSS își arăta puterea pentru a dovedi sieși și celorlalți că sistemul socialist era, până la urmă, un succes. 

◾ Sigur că Stalin a exploatat imediat acest moment, încă din 1945, atunci când a organizat celebra paradă care a culminat cu aruncarea steagurilor germane în afara zidului mausoleului lui Vladimir Ilici Lenin, care a fost cu siguranță un gest de efect, menit să arate victoria totală a totalitarismului de stânga asupra celui de dreapta.

Însă imediat după acest moment, începând din 1946, lucrurile au început să se complice. De ce? Pentru că imediat după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, Stalin, dacă vreți, a intrat într-un soi de concurență cu ofițerii superiori ai Armatei Roșii, ofițeri superiori care, aliniindu-se în spatele mareșalului Jukov - o personalitate foarte puternică și care acumulase în timpul războiului un prestigiu public imens - au remis o serie de păreri în legătură cu felul în care ar trebui să funcționeze URSS, odată cu dispariția Germaniei Naziste. 

Opinii pe care Stalin le-a interpretat ca fiind un atentat la adresa puterii sale personale. De unde și seria destul de lungă de procese, cazuri penale instrumentate unora dintre cei mai cunoscuți generali ai armatei sovietice, folosind pretextul însușirii pe nedrept a bunurilor de război de către acești generali.

Între noi fie vorba, generalii sovietici deveniseră mari proprietari de valori materiale, culturale, europene, după cel de-al Doilea Război Mondial. Doar menționarea faptului că, la un moment dat, coroana regelui Belgiei ajunsese în proprietatea unuia dintre ei cred că ajunge pentru a ne face o imagine despre cât au furat ofițerii superiori ai Armatei Roșii din Europa, așa-zis „eliberată de germani”. Așa că Stalin a decis că marcarea sărbătoririi victoriei asupra Germaniei naziste este un gest politic destul de riscant, ca atare l-a oprit în ultimii ani ai vieții.

◾ Ideea transformării paradei într-o sărbătoare națională a venit abia după înlăturarea de la putere a lui Hrușciov, în 1964, atunci când Brejnev, un mare iubitor al însemnelor militare, fiind el însuși un purtător de foarte multe distincții, tinichele și decorații, a decis transformarea momentului în sărbătoare națională, și permanentizarea paradei, dar – atenție! – această paradă se constituia doar din defilarea grupului de soldați veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial, în Piața Roșie.

◾ O paradă apropiată foarte mult de ce se întâmplă astăzi s-a organizat în Uniunea Sovietică de-abia în 1985, într-un moment de criză politică, atunci când în Piața Roșie au fost aduși nu doar soldații, ci și tehnica militară grea, ținând cont de faptul că la momentul respectiv, Armata Roșie lupta în Afganistan. 

Este practic primul moment în care are loc o paradă la care participă o armată angajată în operațiuni de război, cu excepția acelei parade ad-hoc, din noiembrie, 1941, când soldații au trecut prin fața lui Stalin, aflat la mausoleul lui Lenin și s-au îndreptat direct spre centrul Moscovei, pentru a respinge ofensiva germană. Dar, cu excepția acelui moment, în ‘85 este anul în care are loc o paradă la care participă o armată angajată în operațiuni de război.

◾ O altă paradă la fel de importantă a avut loc aproape de destrămarea URSS, în 1990, iar tradiția a fost reluată într-un alt moment destul de complicat, în 1995, atunci când armata rusă era angajată în operațiuni de război, practic cucerea Cecenia generalului Djohar Dudaev, doar că atunci a intervenit o schimbare destul de interesantă, în sensul în care în Piața Roșie au defilat veteranii, iar într-un complex memorial dedicat celui de-al Doilea Război Mondial, în Moscova, a defilat tehnica.

1995 este și el un moment important pentru istoria contemporană a Rusiei, nu pentru că Rusia era angajată atunci în războiul cu Cecenia, dar pentru că în acei ani, președintele de atunci, Boris Elțîn, a resimțit acut nevoia reinstituirii unui tip de mitologie oficială de natură să-i aducă pe ruși din nou în jurul unei singure idei. 

Și pentru că lucrurile erau destul de eterogene în sensul ăsta, s-a ajuns la concluzia că Războiul este evenimentul capabil să-i aducă pe ruși pe o platformă comună. Nu întâmplător, în 1996, Elțîn a convocat un adevărat conclav al intelectualității ruse, cerându-i acestuia, să elaboreze, aproape în marș forțat, o nouă idee națională.

◾ Momentul în care parada de 9 mai s-a transformat într-un gest de șovinism de mare putere sub coordonarea directă a președintelui Putin este 2008. Atunci parada a căpătat forma pe care o are și astăzi și s-a inserat definitv în noua mitologie națională a Rusiei.

Cosmin Popa: Întrebarea dumneavoastră este foarte bună, dar ea pleacă de la premisa că istoria se repetă. Ceea ce este foarte problematic. Eu pot doar să raționez asupra acestui eveniment din 9 mai. Și trebuie să remarcăm faptul că Putin e prizonierul propriei propagande. 

Vrând, nevrând, el trebuie să livreze ceva de 9 mai, fiindcă a început războiul sub auspiciile luptei împotriva nazismului. Războiul din Ucraina s-a dorit o reconstituire istorică sângeroasă a celui de-al Doilea Război Mondial.

Acum este important să ne uităm în jur și să tragem concluziile noastre, plecând de la evenimente. Și iată cum stau lucrurile: pe plan militar, Rusia nu va obține până la 9 mai o victorie semnificativă de natură să îi permită cine știe ce anunțuri solemne în legătură cu războiul din Ucraina. Nu toate rezervele rusești sunt angajate în luptă, nu a ajuns în regiunile în care și-a propus inițial. Și acest lucru pare acum imposibil, după felul în care se desfășoară militar. 

În aceste condiții, Putin nu are foarte multe opțiuni. 

◾ Una dintre ele e ca pe 9 mai să declare mobilizare și război, și atunci putem spune cu certitudine că suntem în pragul izbucnirii celui de-al treilea război mondial. 

◾ A doua posibilitate este închiderea operațiunilor militare, anunțând… habar n-am ce, oricum adevărul nu este o chestiune de natură să incomodeze foarte mult comportamentul politic al lui Putin, așa că nu trebuie să ne facem probleme ce va anunța el. Dar va putea face și acest lucru. Însă, dacă face acest lucru, pentru Putin asta este o politică foarte riscantă. Asta înseamnă că se dorește conservarea situației de pe teren, ceea ce nu seamănă deloc cu o pace. Nu va fi decât o perioadă de tranziție către un alt război. Care, în opinia mea, va fi mult mai distrugător și mult mai sângeros decât cel de astăzi, din Ucraina. 

◾ În plus, dacă mai face acest lucru, înseamnă că este foarte bine pregătit pentru începerea represiunii interne. Pentru o nouă serie de epurări. 

Este foarte limpede că tot eșafodajul putinismului, într-o oarecare măsură tot - cel militar, cu precădere - s-a prăbușit în aceste luni, ca un castel de cărți de joc. 

Putin aici, confruntat cu această situație, are două posibilități: ori să plece, ori să treacă la o politică dură de represiune, astfel încât să schimbe profilul sociologic și uman al propriului regim. 

Să treacă de la acest sprijin de oligarhie și toată această grupare care a devenit nu doar deținător, ci și controlor al avuției naționale, la un regim politic bazat pe forță, violență, dar și pe un tip de entuziasm revoluționar inspirat din sentimentul revizionist, pe care l-ar putea inspira sfârșitul incert al faliei din Ucraina. 

Acestea sunt opțiunile lui Putin. Nu sunt foarte multe, ele sunt dramatice. 

Singura la care nu mă aștept este ca această paradă să treacă fără un anunț semnificativ. Este prima apariție la un eveniment public de natura aceasta. După cum ați observat, anul acesta n-a mai avut loc discursul în fața națiunii, și acela după practica americană. 9 mai va ține loc de toate. 

Că va încolona prizonierii și va defila cu ei - e posibil. Această practică respingătoare a expunerii prizonierilor, precum în campaniile triumfale ale împăraților romani, replicată în contemporaneitate, vorbește foarte mult despre civilizația politică a rușilor și mai puțin despre prizonierii ucraineni.

Cosmin Popa: În momente de criză! Și ce spuneam înainte: mitologia politică rusească, finalul celui de-al Doilea Război Mondial nu simbolizează doar învingerea Germaniei naziste, ci și transformarea Uniunii Sovietice în mare putere.

Și Boris Elțîn a sfârșit revendicat tot de la acest moment, iar Putin a exacerbat această tendință.

9 mai nu este doar despre Germania nazistă, nu este doar despre eroismul sau stoicismul Armatei Roșii, este despre transformarea armatei sovietice în superputere. 

Ceea ce dorește să facă și Putin din Rusia de astăzi. Și dacă punem problema în această cheie, sigur că între momentele de criză din Rusia și organizarea paradelor există o legătură directă.

Într-o anumită măsură, parada de 9 mai este echivalentul steagului verde al profetului pe care comandanții militari otomani îl scoteau în momentele de cumpănă ale luptei. Marea noastră problemă este că niciodată nu știm dacă aceste crize pe care le resimte Rusia sunt autentice sau imaginare. Sau dacă sunt produse de elemente exterioare sau sunt autoinduse.

- Autoinducerea crizelor este un mecanism fundamental al istoriei contemporane ruse. 

Nu puține au fost momentele în care deciziile factorului politic au dus la adâncirea unor crize de natură politică sau economică, fără ca mediul exterior să exercite vreo influență importantă asupra acestei dinamici. Războiul de astăzi din Ucraina, criza în care s-a aruncat singură Rusia, este un bun exemplu de criză autoindusă. 

Practic Rusia și Putin s-au pus singuri cu spatele la perete, prin această politică prin care au căutat să recâștige într-o manieră ilicită prestigiul de mare putere al Rusiei, forțând astfel comunitatea internațională să ia o poziție fermă împotriva agresivității ruse. Sunt și alte exemple.

Sunt exemple legate de politica economică, sunt exemple legate de intervenția sovietică în Afganistan, în 1972. Este alt exemplu de criză autoindusă, care a jucat un rol important în începutul mișcării de reforme a președintelui Mihail Gorbaciov. 

Perestroika nu este, istoric vorbind, altceva decât încercarea URSS de a escamota criza structurală în care intra la finalul anilor ’70 și începutul anilor ’80, mimând dorința de transformare, de modernizare a socialismului.

Practic intervenția în Afganistan, apoi câștigarea cu costuri economice enorme, a parității nucleare, în 1983, chiar în timpul în care conducerea partidului comunist sovietic era asigurată de cel care reprezintă modelul politic al lui Putin - și anume Andopov - toate au dus la conștientizarea acută a crizei structurale în care se afla URSS. Soluția fiind aceea a reformelor întreprinse de Gorbaciov.

Dar Perestroika n-a fost o opțiune, a fost o manieră de a evita efectele naturale ale reformelor structurale.

- Sigur că da, dacă se poate spune ceva fără a greși despre poporul rus – în cazul în care pornim de la premisa că există așa ceva – putem spune că există un soi de inadecvare între civilizația politică rusă și modernitate. 

Și, iarăși, este la fel de cert faptul că rușii sunt un popor care s-a dovedit până acum incapabil să își administreze propria istorie într-o manieră obiectivă. Pornind de la premisa că există obiectivitate :)

Atâta vreme cât o întreagă vulgată se bazează pe ideea potrivit căreia rolul rușilor în istorie este unul eminamente pozitiv, este foarte greu să abordezi într-o manieră critică momentele în care o întreagă colectivitate s-a comportat într-o manieră criminală. Și ele nu sunt puține în istoria Rusiei.