Ce prevede legea? Documentul prevede modificarea Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova şi urmăreşte prevenirea şi combaterea tentativele de dezinformare care afectează securitatea naţională.
Ce înseamnă asta, mai precis? Potrivit textului legii, înseamnă că furnizorii de servicii media nu vor difuza, iar distribuitorii de servicii media nu vor retransmite programe audiovizuale care, indiferent de provenienţa lor, justifică războaiele de agresiune, neagă crimele de război şi crimele împotriva umanităţii sau incită la ură.
Legea are doi opozanți: Partidul Socialiștilor din Moldova, pro rus, și ministrul Externelor al Rusiei, Serghei Lavrov.
Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a declarat și el că autoritățile moldovene ar încerca să „anuleze tot ce este rusesc, așa cum face Ucraina” prin intermediul Legii securității informaționale.
Mircea Geoană a adus în discuție și războiul cognitiv, adică bătălia pentru mințile noastre și felul în care ne explicăm realitatea.
Am scris despre asta în Scena9, unde voi curatoria o serie de texte al căror scop e să detalieze acest tip de război și felurile în care se manifestă.
#CONTEXT Cum funcționează propaganda în zonele de război? Lisiciansk este un oraș industrial care, înainte de război, avea o populație de 100.000 de locuitori. Acum, localitatea este izolată de cea mai mare parte a lumii, oamenii nu au telefonie mobilă, nu primesc pensiile și sunt ținta bombardamentelor rusești din ce în ce mai intense.