Vezi profilul

Ediția #125

Misreport
Ediția #125
De Misreport • Ediția #125 • Vezi online
Bună dimineața, 
Ați primit o ediție de vacanță #Misreport, mai scurtă și ușor atipică. Și asta pentru că începem să testăm variante noi de conținut. Dacă vreți să ne trimiteți feedback, cel mai simplu e printr-un reply la acest mail. Mulțumim!
=^..^=
Poate ați remarcat, în ultima săptămână, că doi politicieni români au adus în discuție ipoteza ca românii să consume gândaci. 
Vorbim de Petre Daea, ministrul Agriculturii din România, care le-a recomandat românilor, în direct la Antena 3, să aleagă sarmalele, cârnații și ouăle de găină în locul făinii de greier
Nu mâncaţi făină de greieri! Ce căutaţi cu greierii? Lăsaţi-i să cânte acolo unde sunt! Noi mâncăm ce trebuie să mâncăm. Mâncăm sarmale, mâncăm cârnaţi, mâncăm ouă de găină. N-o să înlocuiţi acuma ouăle de găină cu vreun vierme. N-are rost să faceţi un asemenea efort”, a declarat Petre Daea. (Adevărul)
Al doilea politician este George Simion, președintele AUR, care a declarat la o emisiune România TV că la nunta sa invitații nu vor mânca gândaci. După care Simion a mai strecurat un mesaj: „Să mănânce ei gândaci! La nuntă vom mânca porc. Nu s-a semnat cu UE că trebuie să mâncăm gândaci, că trebuie să renunțăm la curentul electric și să ne implicăm în războiul din Ucraina”.  
⚠️ Observați cum ambii politicieni pun în opoziție presupusul consum de gândaci (sau făină de gândaci) cu consumul de „mâncare tradițională” (sarmaua și porcul), românească și patriotică :) . 
⚠️ Mai observați și că George Simion leagă de această temă două subiecte fierbinți și conexe: economia de curent electric și poziția față de războiul din Ucraina. 
Acum hai să ne punem câteva întrebări logice.
Ce e cu declarațiile astea, ne obligă UE să „mâncăm gândaci”?
Nu.
Așa cum nu ne-a interzis nici plantele medicinale sau usturoiul nostru tradițional românesc - cum susținea o narațiune dezinformativă de prin anii 2016-2017, care ne avertiza că, în acest fel, vom avea nevoie mai mare de medicamente, deci vor crește vânzările companiilor big pharma.
De fapt, ceea ce s-a întâmplat e că Comisia Europeană a autorizat utilizarea insectelor ca produs alimentar - aprobând până acum utilizarea viermelui galben de făină, lăcustei și greierelui. (Digi24)
Desigur, este la latitudinea consumatorilor să decidă dacă doresc să mănânce insecte sau nu, dar consumul de insecte nu este nimic nou, deoarece acestea fac deja parte din alimentație în multe părți ale lumii”, arăta Rafael Perez, șeful echipei pentru alimente noi în cadrul DG SANTE, pe site-ul oficial al Comisiei Europene. 
Atunci, dacă nu suntem obligați să mâncăm gândaci și făină de greieri, de ce Daea și Simion se referă la ipoteza asta?
E util să vedem, mai întâi, că teza asta cu „ne vor obliga să mâncăm gândaci” nu e nouă.
  • În 2018, ministrul ungar al agriculturii, Sandor Fazekas, a susținut, la un forum al agricultorilor, că din cauza migranților și a lui George Soros, ungurii vor fi nevoiți să mănânce insecte. Și ministrul maghiar a făcut apel la consumul mâncărurilor tradiționale maghiare. (HotNews)
  • În iulie, 2022, Codrin Ștefănescu, fost secretar general al PSD, scria pe Facebook: „Sunteți șocați, nu-i așa? Că vor să ne dea apă, curent și aer cu porția? Că ne pregătesc să mâncăm gândaci prăjiți în viitorul apropiat? Și să renunțăm la hrana consumată de străbunii nostri de două mii de ani?”.
Genul ăsta de declarații mincinoase canalizează ura populară și o îndreaptă înspre diverși actori - în cazul nostru, George Soros și Uniunea Europeană. Și accentuează percepția că deciziile de care depinde viața noastră se iau altundeva și nu avem control asupra lor. 
Și ultima întrebare: ce legătură are mâncatul de gândaci cu economia de curent electric și războiul din Ucraina?
Nu are, evident, dar stabilește un precedent emoțional: eu nu mănânc gândaci, deci nu vreau să economisesc curent și nici să implicăm România în războiul din Ucraina. Iar această poziție vine în contradicție cu linia politica internațională a României și a parteneriatelor strategice pe care le avem.
În plus, poate vă amintiți, am mai vorbit despre faptul că „România, colonia Europei” e o narațiune dezinformativă strategică a Federației Ruse și servește scopurilor acesteia. (PressOne)

👉 #FALS „Polițiștii din Olanda au fost stropiți cu furaje de către fermierii olandezi în timpul unui protest antiguvernamental”, spune o postare pe Facebook din 15 august 2022, distribuită de aproape 8,000 de ori.
Aceasta include o înregistrare video care arată o mulțime aruncând cu paie în poliție în mijlocul unui oraș și apoi protestatari dând foc unui car cu fân în fața poliției. 
Doar că imaginile prezentate au fost filmate în septembrie, 2015, la Bruxelles, la un protest al fermierilor din întreaga Europă. (Verificat AFP)
👉 #FALS Vaccinarea împotriva COVID-19 este cauza morții unei baschebaliste de 18 ani din Liga Națională de Baschet Feminin a României, potrivit unei publicații online care a promovat numeroase narațiuni false despre coronavirus. 
Cauza decesului stabilită oficial de medici este edem pulmonar acut. Deocamdată nu se cunosc cauzele și se așteaptă rezultatele de la examenul de anatomo patologie și cel toxicologic.
👉 #CONTEXT Valeriu Stoica explică de ce instanțele europene au considerat că interzicerea canalelor de propagandă ale Federației Ruse nu sunt o încălcare a libertății de exprimare. (Dilema veche)
Internațional
👉 Povestea lui Joseph Mercola, un medic osteopat care a devenit una din cele mai viralizate surse de informații false și pseudoștiințifice despre vaccinarea anti COVID-19, e documentată video în The New York Times.
Documentarul poate fi urmărit pe Hulu. 
👉 Canalele de Telegram care dezinformează în folosul Rusiei se prezintă, de obicei, ca fiind ucrainene și caută să livreze ucrainenilor narațiuni anti-Vest. (uacrisis.org)
👉 La un an după ce talibanii au recucerit capitala Afganistanului, mai multe analize arată că aceștia au beneficiat de pe urma unor informații false răspândite de-a lungul ultimului an. (France24)
👉 Facebook a fost incapabil să țină sub control informațiile greșite rulate pe rețeaua socială înainte de alegerile din Brazilia, din acest an. (Fortune)
👉 În apropierea alegerilor din SUA, experții încearcă să se asigure că procesul electoral va fi corect, fără ca măsurile pe care le iau să alimenteze teoriile conspiraționiste lansate de fostul președinte Trump și fanii săi. (Politico)
👉 Axios arată cum companiile big tech încearcă să o ia, de data asta, înaintea campaniilor care răspândesc informații false sau campanii de dezinformare înaintea alegerilor.
👉 Un clip fals, obținut din editarea mai multor bucăți video în care senatorul Ron de Santis pare că se referă la percheziționarea casei lui Donald Trump din Mar-a-Lago, este prezentat pe rețelele sociale ca și cum ar fi fost real. (Reuters)
👉 Războiul din Ucraina a arătat că platformele de social media nu sunt doar simple entități comerciale neutre, ci devin arbitri ai geopoliticii. Uneori, deciziile pe care le adoptă sau nu în gestionarea propriilor rețele sociale înseamnă viață sau moartea, IRL (in real life, n. red.). 
Platformele cu moderare minimă sunt cele pe care propaganda Federației Ruse se simte cel mai bine, mai arată un eseu semnat de Samantha Bradshaw, Renee DiResta și Christopher Giles. (LawfareBlog.com)
Prieteni, săptămâna viitoare Misreport intră într-o bine meritată vacanță. Ne revedem marți, pe 6 septembrie, cu forțe proaspete! Până atunci, vă dorim să vă informați din surse credibile și verificate și să nu uitați să vă luați pauză de la fluxul continuu de informații!
Ți-a plăcut această ediție de Newsletter?
Misreport

Ediție săptămânală despre dezinformare.
Un proiect realizat de Codruța Simina și Ovidiu Mihalcea.

Pentru a te dezabona, fă clic aici.
Dacă îți place newsletter-ul ce ți s-a redirecționat, te poți abona aici aici.
Powered by Revue