În 20 august, 2020, Navalnîi se întorcea cu un zbor intern la Moscova. A realizat că a fost otrăvit în timp ce se afla în toaleta avionului. A asemănat senzația de a fi otrăvit cu Novichok cu „sărutul” dementorilor, ființele imaginare din universul Harry Potter.
După mutarea sa în Germania, instituțiile de propagandă pro Kremlin - site-uri și televiziuni - au declanșat o amplă campanie de dezinformare, promovând mai multe narațiuni prin care au încercat să ascundă adevărul în cazul otrăvirii.
O narațiune este un curent de teme lansat de un emițător, iar scopul acesteia este de a amplifica mesaje și de a crea opinii. Cu alte cuvinte, o narațiune își propune să creeze un „adevăr alternativ”.
Am selectat trei astfel de narațiuni, pentru a arăta cum funcționează aparatul de propagandă al Kremlinului.
👉 Discreditarea: „Nu a fost otravă, de vină e consumul de alcool”.
Imediat după ce vestea otrăvirii lui Navalnîi a devenit publică, pe toate canalele oficiale ale Kremlinului versiunea oficială transmisă a fost că opozantul s-ar fi îmbătat cu o seară înainte, iar starea de rău i se trage de la o pastilă luate pentru a combate mahmureala.
A fost începutul unei serii de atacuri orientate împotriva lui Navalnîi însuși, scopul acestora fiind de a-l discredita și de crea percepția publică a unui personaj insignifiant, pe care Federația Rusă nu are niciun motiv să-l ia în seamă.
Narațiunea e demontată și explicată pe larg de
Ukraine Crisis Media Center.
👉 Atacul străinilor asupra Rusiei.
O altă narațiune pe care Kremlinul a încercat să o impună în spațiul media a fost aceea că toată povestea din jurul otrăvirii lui Aleksei Navalnîi e un atac al Vestului împotriva Rusiei.
Astfel, canalele media de propagandă au început să difuzeze subiecte precum:Germania îl controlează de fapt pe Navalnîi și el spune orice îi cere această țară, serviciile secrete ale Vestului lucrează împreună cu acesta pentru a discredita Rusia. Altele au avansat ideea că otrăvirea este o poveste a Vestului pentru a justifica noi sancțiuni pe care să le impună Rusiei.
S-a ajuns în punctul în care mai multe site-uri promovau ideea că dacă activistul nu moare, atunci cu siguranță nu a fost otrăvit cu Novichok și totul este un plan pus la cale de dușmanii externi ai Rusiei.
👉 Nu am fost noi.